Ciuma de Albert Camus

Descriere

? Autor distins cu?Premiul Nobel?pentru literatura in 1957

Sobolanii incep sa moara pe strazile din Oran. E semn de ciuma, confirmata destul de greu de medicii orasului. Fiindca autoritatile se misca incet si declara carantina abia dupa ce epidemia nu mai poate fi stapinita, doctorul Rieux, unul dintre primii care au stiut cu ce se confrunta, organizeaza el insusi echipe de interventie. Orasul abia respira sub amenintarea mortii; oamenii sint inchisi intre zidurile lui si privesc neputinciosi cum flagelul loveste din ce in ce mai aproape. Aparut in 1947, Ciuma este considerat unul dintre cele mai profunde si mai influente romane ale secolului trecut. Departe de a fi doar o poveste despre ciuma, el vorbeste in egala masura despre marile catastrofe ale epocii, despre “ciuma bruna” ce a devastat Europa in secolul XX. Lasitate, daruire, nesabuinta, iubire, credinta si disperare, toate se amesteca si se impletesc intr-o carte despre om si umanitate.

Fragment din cartea “Ciuma” de Albert Camus

“- L-am desprins la timp, zicea Grand, care parea sa-si caute mereu cuvintele, cu toate ca folosea limbajul cel mai simplu. Ieseam, tocmai, si am auzit zgomot. Cand am vazut inscriptia, cum sa va explic, am crezut ca e o farsa. Dar el a scos un geamat ciudat si chiar sinistru, s-ar putea spune.
Se scarpina in cap.
– Dupa parerea mea, operatia trebuie sa fie dureroasa. Bineinteles, am intrat.

Impinsera o usa si se gaseau in pragul unei odai luminoase, dar mobilate saracacios. Un om mititel, scurt si gros, statea culcat intr-un pat de metal. Respira cu putere si se uita la ei cu ochii congestionati. Doctorul se opri. In intervalul respiratiei i se paru ca aude chit-caituri de sobolani. Dar nimic nu se misca prin colturi. Rieux se apropie de pat. Omul nu se spanzurase de prea de sus, nici prea brusc, vertebrele rezistasera. Bineinteles, putina asfixie. Ar fi nevoie de o radiografie. Doctorul ii facu o injectie cu ulei camforat si zise ca totul o sa se aranjeze in cateva zile.
– Multumesc, domnule doctor, zise omul cu o voce inabusita.
Rieux il intreba pe Grand daca anuntase comisariatul de politie si functionarul isi lua o infatisare descumpanita:
– Nu, zise el, o, nu! M-am gandit ca cel mai grabnic…
– Bineinteles, il intrerupse Rieux, deci o s-o fac eu.
Dar, in clipa aceea, bolnavul se agita si se ridica in pat protestand ca se simte bine si ca nu face sa se osteneasca.
– Linistiti-va., zise Rieux. Nu e o problema, credeti-ma, si trebuie sa fac o declaratie.
– O! facu celalalt.
Si se lasa pe spate plangand cu mici sughituri. Grand, care isi mangaia mustata de catva timp, se apropie de el.
– Lasati, domnule Cottard, zise el.Trebuie sa intelegeti. Se poate spune ca doctorul e raspunzator. Daca, de pilda, va apuca pofta sa incercati iar…”