Notre-Dame de Paris de Victor Hugo

Descriere

Notre-Dame de Paris este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-si practica meseria in fata Catedralei Notre-Dame, cea mai inalta constructie a Parisului medieval. Incalcand juramintele sfinte, arhidiaconul se indragosteste de ea si incearca sa o seduca. Este salvata de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmarita de politie si condamnata la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocosatul de la Notre-Dame, a fost ecranizata de multe ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul din 1999.

Fragment din cartea “Notre-Dame de Paris” de Victor Hugo:

“Notre-Dame de Paris e, indeosebi, un curios esantion al acestei varietati. Fiecare tara, fiecare piatra a venerabilului monument este o pagina nu numai de istorie a tarii, ci chiar de istorie a stiintei si a artei. Astfel, ca sa dam numai amanuntele principale, pe cand mica Poarta Rosie atinge aproape limitele gingasiei gotice din secolul al XV-lea, stalpii dinauntrul catedralei, prin volumul si gravitatea lor, duc inapoi paria la abatia carolingiana Saint-Germain-des-Pres. intre poarta aceasta si stalpi ai zice ca sunt sase veacuri. Pana si hermeticii gasesc in simbolurile marelui portal rezumatul satisfacator al stiintei lor, biserica Saint-Jacques-de-la-Boucherie o hieroglifa atat de completa. Astfel, abatia romanica, biserica filosofala, arta gotica, arta saxona, greul stalp rotund care aminteste de Grigore al VII-lea, simbolismul ermetic prin care Nicolas Flamel il anunta pe Luther, unitatea papala, schisma, Saint-Germain-des-Pres, Saint-Jacques-de-la-Boucherie, toate sunt contopite, combinate, amalgamate in Notre-Dame. Biserica aceasta centrala si generatoare este un fel de himera printre vechile biserici ale Parisului; ea are de la una capul, de la alta membrele, de la alta crupa, cate ceva din toate.
Repetam, constructiile acestea hibride sunt interesante pentru artist, pentru amatorul de antichitati, pentru istoric. Ele fac sa, se simta in ce masura arhitectura e primordiala prin faptul ca demonstreaza ceea ce demonstreaza si vestigiile ciclopice, si piramidele egiptene, si giganticele pagode indiene, si anume ca marile ei produse sunt mai putin opere individuale, cat opere sociale; ca ele sunt, mai degraba, nascute din durerile facerii unor popoare decat din sclipirea unor oameni de geniu; ca, ele sunt mostenirea pe care o lasa o natiune; ca, ele sunt straturile pe care le depun veacurile; ca, ele sunt reziduurile evaporarilor succesive ale societatii umane; intr-un cuvant, ca, ele sunt niste specii de formatii. Fiecare val al vremii isi depune deasupra aluviunile, fiecare neam isi depune stratul peste monument, fiecare ins isi aduce piatra lui. Asa fac castorii, asa fac albinele, asa fac oamenii. Mare simbol al arhitecturii, Turnul Babel e un stup.”