Jocul de John le Carre

Descriere

La patruzeci si opt de ani, Tim Cranmer pare pregatit sa inceapa o viata noua, departe de culisele razboiului rece, in intimitatea unui conac retras si a unei idile cu misterioasa Emma. Insa cine ignora trecutul e condamnat sa-l retraiasca, iar agentul de odinioara isi vede amenintata linistea de nonconformistul universitar Larry Pettifer, un intelectual blazat si dedat crailicului. Cind Emma si Larry dispar, Tim porneste intr-o cautare haotica si derutanta, care in loc sa-l limpezeasca il cufunda intr-o lume tenebroasa si nesigura, unde tradarea e principiu, iar pistolul lege.

Traducere din limba engleza de?Virginia Nanu, Ileana Taroi.

Frgament:

“Sub ea statea cuminte splendida camasa de noapte din matase de la White House, de pe Bond Street, pe care i-o pusesem sub pomul de Craciun, dar pe care n-o imbracase niciodata. in ziua in care ma parasise Emma, am gasit camasa infasurata in hartia de matase de la magazin, varata in fundul unui sertar al comodei. Atunci, rolul meu de agent operativ m-a obligat sa desfac pachetul si sa asez bucata de matase sub perna, pentru derutarea adversarului. “Domnisoara Emma a plecat in nord ca sa-si asculte muzica in concert, doamna Benbow… Domnisoara Emma se-ntoarce peste cateva zile, doamna Benbow… Mama domnisoarei Emma este ingrozitor de bolnava, doamna Benbow.. Domnisoara Emma a dat de dracu’, doamna Benbow…”

Am deschis usa sifonierului. Toate hainele pe care i le cumparasem de-a lungul timpului stateau cuminti pe umerase, exact asa cum le gasisem in ziua disparitiei stapanei lor: rochii lungi din jerseu sau de matase, costume de comanda, o capa de hermina pe care refuzase s-o probeze, pantofi de la mari case de moda, curele si posete de la altele si mai mari. In timp ce le priveam, m-am intrebat cine eram atunci cand le-am cumparat si ce femeie avusesem impresia ca imbrac.

A fost doar un vis, mi-am zis. Totusi, de ce sa fie nevoit un barbat sa viseze la cine a fost Emma pentru realitatea lui? ii auzeam vocea in intuneric: “Nu sunt o persoana rea, Tim. N-am nevoie sa ma schimb si sa ma deghizez tot timpul. Ma simt foarte bine asa cum sunt. Pe cuvant.” Pe urma in urechi mi-a rasunat glasul lui Larry, care ma lua peste picior. “Timbo, tu nu iubesti oamenii. Tu ii inventezi. Asta-i treaba lui Dumnezeu, nu a ta.” Si din nou Emma: “Nu eu am nevoie de o schimbare, ci tu, Tim. Din clipa in care Larry a intrat in gradina, ai ince-put sa te porti ca un om haituit”. si iar Larry: “Tu mi-ai furat viata, eu ti-am furat femeia”.

Am inchis sifonierul, mi-am aprins toate luminile din incapere si am reusit sa arunc in jur o privire rapida, de om pregatit sa treaca la actiune, in cazul observaril unui element ciudat. Dar ochii mei nu au depistat nimic care sa trebuiasca sa fie evitat. Camera era exact asa cum o lasasem cand refacusem decorul dupa plecarea Emmei. Birouasul stil Queen Anne, pe care i-l lacusem cadou de ziua ei de nastere, era, multumita eforturilor inele sustinute, un model de ordine. Sertarele, perfect aranjate, erau pline cu rechizite noi. Ziarele si sursele stateau cuminti pe gratarul, acum stralucitor de lustruit, al caminului. Emmei ii placea focul la nebunie. Asemenea unei pisici enorme, se intinda in fata flacarilor, culcata pe-o parte, cu un sold ridicat si cu u n brat adus lenes sub cap.

Aceste investigatii m-au ajutat sa alung o clipa din mine povara care ma apasa. Daca toti spargatorii din echipa se imbulzisera aici Inarmati cu camere de filmat, manusi de plastic si tagule pe fata, ce altceva ar fi putut sa vada in afara de ceea ce le ara destinat? “Femeia lui Cranmer n-are niciun fel de importanta operativa. Canta la pian, poarta rochii lungi de matase si Icrie despre chestii rurale la un birou pentru doamne.”

Nu stiau insa absolut nimic despre dosarele ei cu corespondenta, despre hotararea nepotolita de a vindeca lumea-ntreaga de toate bolile care o macina, despre tacanitul masinii de scris electrice la orice ora din zi si din noapte.

Deodata, mi s-a facut o foame de lup. Asa ca am dat iama prin frigider, in stilul lui Larry, si am ras fazanul ramas de la o cina plicticoasa pe care o oferisem unor notabilitati din sat. Ar mai fi fost si sticla de Pauillac, pe jumatate plina, care astepta sa i le terminata, dar aveam treaba. Mi-am impus sa dau drumul la ielevizor ca sa urmaresc stirile care insa n-au cuprins nici macar im participiu sau un infinitiv despre un profesor disparut sau despre o compozitoare fugita de la domiciliu. La miezul noptii, .un urcat iar la etaj, am aprins lumina In cabinetul meu de toaleta si, dupa ce am tras draperiile la ferestre, m-am imbracat cu un pulover inchis la culoare, cu pantaloni gri de flanela si cu expadrile negre. Pe urma am aprins lumina in baie, ca sa poata fi vazuta de afara, si am lasat-o asa vreo zece minute. “