Salman Rushdie

Salman Rushdie

Sir Ahmed Salman Rushdie (n. 19 iunie 1947, Bombay, India Britanică) este un scriitor și un eseist din Regatul Unit de descendență indiană, cunoscut mai ales pentru Versetele satanice, scriere considerată blasfematoare la adresa religiei islamice și care i-a adus condamnarea la moarte din partea ayatolahului Ruhollah Khomeini.

Deși provenea dintr-o familie de musulmani practicanți, a crescut într-o atmosferă tolerantă, atât din punct de vedere religios, cât și cultural, educația sa timpurie fiind caracterizată printr-un amestec de elemente indiene și britanice, lucru reflectat și în scrierile sale. Acțiunea acestor ficțiuni are loc în majoritatea lor pe subcontinentul Indian, dar ideile și conceptele se desprind de tradiționalism tinzând către universalitate.

A crescut în Mumbai (care se numea Bombay) a urmat “Rugby School”, apoi în 1965 devine student la istorie la prestigiosul King’s College, Cambridge din Anglia și obține o diplomă în istorie. Perioada studiilor este destul de dificilă, deoarece se confruntă cu atitudinea rasistă a multor persoane din jur.

După absolvire, revine acasă dar nu la Bombay, ci la Karachi deoarece familia se mutase în Pakistan. După o scurtă și nefericită experiență în televiziune, Rushdie revine în Anglia.

Lucrează zece ani în publicitate (pentru celebra firmă Ogilvy & Mather cu Ayer Barker), apoi a devenit scriitor profesionist.

În 2004, Rushdie s-a căsătorit pentru a patra oară, de data aceasta cu un model și o actriță faimoasă din India, Padma Lakshmi.

Books By Salman Rushdie