Petre Ispirescu (1830‑1887) este un cunoscut folclorist şi prozator, numele său fiind cel mai adesea asociat cu basmele populare româneşti. Se naşte şi trăieşte în Bucureşti, tatăl său fiind frizer. Se pare că mama, de origine transilvăneană, i‑ar fi insuflat încă din copilărie plăcerea de a asculta, de a reţine şi de a istorisi la rândul său basme.

La insistenţele mamei, începe şcoala pe lângă diferite biserici, dar din pricina lipsurilor materiale se vede nevoit să renunţe la studii de la o vârstă fragedă şi se angajează ca ucenic pe lângă o tipografie. Cu timpul, ajunge să conducă sau chiar să deţină tipografii (lucrând la Naţionalul, Tipografia Academiei Române etc.), meseria facilitându‑i întâlnirea cu numeroşi cărturari şi oameni de cultură de prim rang, precum A.I. Odobescu, N. Filimon sau B.P. Hasdeu, care îi încurajează interesul şi preocuparea pentru studierea creaţiilor folclorice.

În 1862 publică în Ţeranul român primul său basm, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Zece ani mai târziu, vede lumina tiparului volumul Legende şi basmele românilor. Ghicitori şi proverburi. Colaborează frecvent la numeroase reviste şi publicaţii: Convorbiri literare, Familia, Revista literară, România liberă, Tribuna, Columna literară, Dorobanţul. În timpul vieţii, i‑au mai fost publicate volumele: Snoave sau poveşti populare (1873‑1874), Isprăvile şi vieaţa lui Mihai Viteazu (1876), Din poveştile unchiaşului sfătos. Basme păgâneşti (1879), Pilde şi ghicitori (1880), Legende sau basmele românilor (1882), Basme, snoave şi glume (1883), Din poveştile unchiaşului sfătos. Despre pomul Crăciunului (1886), Poveşti morale (1886). Se stinge din viaţă pe 27 noiembrie 1887, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.