Fiul lui Iosif Sielberman și al Carolinei (n. Sielberman). Ucenic la București (1934 – 1940); bibliotecar la ARLUS (1945 – 1946), activist de partid (1946 – 1948) și sindical (1948 – 1950). Redactor-șef adjunct la revista „Tânărul scriitor“ și „Luceafărul“, redactor la „Viața Românească“, secretar responsabil de redacție la „Gazeta literară“ (1962 – 1966). Director al Casei Uniunii Scriitorilor din București, din 1967.

Debut editorial cu nuvela „Primăvara“ (1950), imagine a triumfului noului prin eradicarea „vieții de huzur” a burgheziei. A publicat numeroase volume de povestiri („Un civil în tranșee“, 1959; „O invitație după miezul nopții“, 1967; „Crima de la 217“, 1970), nuvele („Cazul R-16“, 1953; „Urmele“, 1958; „Zefirul“, 1964; „Ordinul «Stejarul» în acțiune“, 1965; „Dragoste moartă“, 1975) și romane („Ultima toamnă“, 1958; „Dintre sute de catarge“, 1961; „Moartea vine pe bandă de magnetofon“, 1966; „Ochii doctorului King“, 1968; „Dispărut fără urmă“, 1973; „Limuzina neagră“, 1973; „Supersonicul 01 decolează în zori“, 1974; „Un glonte pentru rezident“, 1975; „Mapa cenușie G. R.“, 1977; „Glonțul de zahăr“, 1981; „O crimă aproape perfectă“, 1991; „Temerarul“, 1991; „Suspecta moarte a lui Mario Campanella“, 1991 etc.)

A tradus din V. N. Ajaev, I. B. Bondarev, K. Rukiah. Z. și-a câștigat popularitatea cu proza poliștistă și de spionaj, în care combină problematica socială cu cea a creației, aventura fiind exemplificarea epică a ideii.

A decedat la 24 decembrie 2008 la București, după ce mulți ani a suferit de boala Alzheimer și a fost aproape uitat. Scriitorul a fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc de lângă stația de metrou Eroii Revoluției.

Fiul său, Andrei (Abraham) Zincă, locuiește în SUA și e un cunoscut regizor de telenovele latino americane.