Zbor periculos de Hailey, Arthur & Castle, John

Descriere

Zbor periculos – editie de buzunar

Este iunie 1941 si razboiul nu merge deloc bine pentru Anglia, care?arunca in lupta val dupa val de bombardiere peste Canalul?Manecii, doar ca sa fie doborate de Luftwaffe. Cerurile – si razboiul,?de altfel – par sa ii apartina lui Hitler. Insa pe o mica insula daneza?din Marea Nordului, Harald Olufsen, un tanar de 18 ani cu talent?ingineresc, descopera o instalatie secreta germana, asa cum nu a mai?vazut niciodata. Harald stie ca trebuie sa impartaseasca descoperirea?cuiva – tot ce trebuie sa faca este sa isi dea seama cui. Cum Anglia?pregateste cel mai mare atac aerian planuit vreodata, descoperirea lui?Harald ar putea intoarce soarta razboiului. Dar Harald are la dispozitie?doar un vechi biplan – Viespea -, abandonat intr-o biserica in ruine, un?avion atat de uzat incat pare putin probabil sa se poata ridica de la?sol.

Urmarit de dusman, vanat de colaborationisti, fara sa aiba practic nici?o pregatire, cu o rezerva limitata de combustibil si fara sa fie sigur?ca poate supravietui zborului de aproape o mie de kilometri, Harald?poarta cu sine cea mai mare si poate singura speranta de a evita un?dezastru.

O poveste de spionaj tesuta complex… O imagine serioasa a jocului de spionaj si a Europei in timpul Primului Razboi Mondial. – People

Fragment din cartea “Zbor periculos” de Ken Follett:

“Hermia petrecu toata dimineata de vineri printre ruinele frumosului castel Hammershus, asteptand intoarcerea lui Arne cu rolfilmul atat de important.

Mai important chiar decat in urma cu cinci zile, cand isi trimisese logodnicul in misiune. Intre timp, lumea se schimbase. Nazistii aveau toate sansele sa cucereasca Uniunea Sovietica. Ocupasera deja fortareata Brest. Superioritatea coplesitoare a aviatiei lor decima Armata Rosie. Digby ii relatase mahnit, in cateva cuvinte, conversatia pe care o avusese cu Churchill. RAF urma sa trimita absolut toate bombardierele in cel mai mare raid aerian al razboiului, in incercarea disperata de a forta Luftwaffe sa-si retraga o parte dintre avioane de pe frontul rusesc, dandu-le astfel sovieticilor sansa de a riposta pe masura. Raidul urma sa aiba loc peste unsprezece zile.

Digby vorbise si cu fratele lui, Bartlett, care era din nou apt de lupta, se reintorsese la escadrila si mai mult ca sigur avea sa piloteze unul dintre bombardiere.

Raidul era o misiune sinucigasa. RAF avea sa sufere pierderi ireparabile daca in urmatoarele zile specialistii britanici nu puneau la punct un sistem prin care sa evite radarul german. Totul depindea de Arne.

Hermia il convinsese pe pescarul suedez sa o aduca din nou aici – desi omul o avertizase ca era ultima data, batea la ochi daca repeta cursa de prea multe ori. In zori sarise in apa putin adanca, ducandu-si bicicleta in brate pana pe plaja de la poalele castelului. Urcase dealul abrupt, se oprise pe metereze ca o regina medievala si privise cum rasare soarele deasupra unei lumi din ce in ce mai amenintate de nazistii ingamfati, isterici si plini de ura, de care ii era atat de scarba.

In timpul zilei se muta la fiecare ora dintr-o parte intr-alta a castelului, se plimba prin padure sau cobori pe plaja, pentru ca turistii sa nu-si dea seama ca asteapta pe cineva. Simtea in acelasi timp o tensiune teribila si o plictiseala sora cu moartea, care o oboseau peste masura. Incerca sa-si abata gandurile rememorand ultima lor intalnire. Cat de mult ii placuse! Nu ii venea sa, creada ca facuse dragoste chiar acolo, pe iarba, in plina, zi. Dar nu regreta. Isi va aduce aminte de asta tot restul vietii. Spera ca Arne sa vina cu feribotul de noapte. Distanta de la Ronne pana la castelul Hammershus era de numai 25 km. Cu bicicleta Arne putea ajunge aici intr-o ora, pe jos in trei ore. Dar dimineata trecu fara. ca Arne sa apara.

Hermia se ingrijora, dar isi spuse sa nu se piarda cu firea. Acelasi lucru se intamplase si ultima oara: Arne pierduse feribotul de noapte si il luase pe cel de dimineata. Probabil avea sa soseasca pe seara.

Ultima oara il asteptase cuminte, desi Arne isi facuse aparitia de-abia a doua zi dimineata. Acum isi pierduse rabdarea. Cand fu sigura ca Arne nu luase feribotul de noapte, se hotari sa coboare in port.

Deveni din ce in ce mai agitata in timp ce parasea drumurile de tara pustii si patrundea pe strazile populate ale oraselului. Isi spuse ca asa era mai sigur – pe drumurile de tara prea iesea in evidenta, in oras isi putea pierde urma mai usor, dar simtea ca lucrurile stau exact pe dos.”